27 august. La mulți ani, Horia Brenciu!

0
328

Simpaticul Horia Brenciu s-a născut în data de 27 august 1972, la Brașov. Este un cunoscut cântăreț, entertainer și prezentator de televiziune. A absolvit ”Colegiul Național Andrei Șaguna”, ”Academia de Teatru și Film” din București și ”Școala Populară de Artă” din orașul său.

Cântărețul își face debutul la numai 18 ani, în anul 1990, în trupa Apropo, pe vremea respectivă cântând la pian, și abia mai târziu remarcându-se vocal.

Horia Brenciu și-a început cariera în televiziune în anul 1993, când a fost prezentator, realizator, producător la TVR, până în anul 2000. Timp de trei ani de zile, din 2000 până în 2003 a lucrat la Antena 1, după care a lucrat un an de zile la Național Tv.

Horia Brenciu a pus bazele orchestrei sale în 2002, el fiind liderul vocal. Împreună interpretează piese din repertoriul personal și internațional cu peste 400 de titluri din multe genuri muzicale. A terminat ”Academia de teatru și film” București, în 1998, iar ca actor a debutat în 2006 cu un rol în filmul “Om sărac, om bogat”. A fost realizator și coordinator de campanii caritabile, cum ar fi “Teledon” sau “Ajută-i să zâmbească”.

De asemenea a fost protagonistul spectacolului “Robin Hood& Co”, musical cu numere de circ, iar apoi în seria de spectacole “Cabaret Nights at Hilton”, spectacole bianuale cu durata de trei zile, a fost producator și prezentator. Primul său album “35” l-a scos în anul 2008, material ce îmbină stilul funk și soul.

În acest an a lansat cel de-al doilea album din cariera sa, intitulat “37”, despre care se spune că este inspirat de femeie și dragoste, din dorința de a da viață sentimentelor și gândurilor. Pe 26 mai 2010, împreună cu orchestra lui au susținut un concert live în studio-ul Europa Fm, spectacol ce a putut fi urmărit în direct și pe internet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.