Avion lovit de FULGER în timpul zborului. Mărturiile pasagerilor sunt incredibile

0
2363

https://youtu.be/fbOHJcWimhE

Pasagerii care se aflau într-un avion al companiei British Airways au trecut printr-o experienţă neaşteptată în timpul zborului: aeronava a fost lovită de fulger.

Avionul urma să aterizeze pe aeroportul din Heathrow, când a fost lovit de fulger. Nimeni nu fost rănit, iar aeronava a ajuns la sol cu bine, însă pasagerii au povestit că experienţa a fost destul de înfricoşătoare.

„Totul s-a petrecut din senin. S-a auzit o bubuitură puternică şi s-a văzut o lumină puternică albă”, a povestit Liz Dobson, potrivit Evening Standard.

„Chiar s-a auzit ca şi cum ceva a lovit avionul. Fulgerul a lovit o aripă. Toată lumea s-a speriat. Când am aterizat, pilotul ne-a spus ‘sunt sigur că v-aţi dat seama că am fost loviţi de un fulger, dar nu vă faceţi griji, avioanele sunt construite în aşa fel încât să nu fie afectate de asta’. Eu călătoresc destul de des cu avionul, dar acum este prima dată când trec prin aşa ceva”, a adăugat femeia.

Un reprezentant al British Airways a ţinut să precizeze apoi că incidentele de acest fel sunt destul de comune şi că nu pun în pericol viaţa pasagerilor sau a echipajului de zbor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.