Descoperire incredibilă. Au găsit o creatură fascinantă, necunoscută până acum. Cum arată

0
755

Scheletul unui dinozaur cu pene aparţinând unei specii până acum necunoscute, ce semăna cu un struţ multicolor, înzestrat cu o creastă uriaşă, a fost descoperit în China, potrivit unui studiu.

Animalul, care a primit denumirea ştiinţifică Corythoraptor jacobsi, a trăit în regiunea Jiangxi din sud-estul Chinei, la sfârşitul Cretacicului, în urmă cu 100 de milioane – 66 de milioane de ani, cu puţin timp înainte de extincţia dinozaurilor, scrie agerpres.ro.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, avea o vârstă de cel puţin opt ani în momentul morţii şi nu îşi încheiase pe deplin perioada de creştere.

Animalul avea un gât lung şi purta pe cap o creastă, un element fizionomic regăsit în zilele noastre la cazuar, păsări spectaculoase, de talie mare, care trăiesc în Oceania, cunoscute pentru capacitatea lor de a doborî un om cu o singură lovitură de picior.

Ţinând cont de similarităţile dintre creasta dinozaurului Corythoraptor jacobsi şi creasta cazuarului, oamenii de ştiinţă sunt de părere că ea avea acelaşi rol în trecut ca şi în prezent: pentru parada sexuală, pentru recunoaştere între specii şi pentru comunicare vizuală.

sursa: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.