Desene animate. Simsala Grimm. Povestea Frate și soră

0
3286

Cu basmele Simsala Grimm, veți descoperi basmele fraților Grimm, povestite de simpaticii Doc Croc si Yoyo care participă și la aventură.

Astăzi ne-am amintit de povestea „Frate și soră”, care sună cam așa: Un frate şi o soră aveau o viaţă foarte grea de când mama lor murise şi aveau acum o mamă vitregă. Femeia îi ţinea ascunşi într-o pivniţă, dar pentru că se săturase, cei doi au reuşit să fugă.

Stând într-un copac, băiatului i s-a făcut sete, dar a găsit într-un final un pârâiaş de apă. Când a vrut să bea, fata şi-a dat seama ca ceva nu era în regulă, dar a fost prea târziu, căci băiatul băuse deja. După ce a băut câteva guri de apă, acesta s-a transformat într-un cerb. Sora a plâns, dar i-a promis cerbului că nu îl va părăsi niciodată. Au găsit o căsuţă părăsită unde să locuiască, iar cerbul a rugat-o pe fată să îl lase să mergă la vânat. Acesta pleca dimineţa, iar seara, pentru a-i fi deschisă uşa, cerbul rostea câteva cuvinte.

Zile la rând aşa s-a întâmplat, până când un vânător i-a descoperit şi i-a spus regelui. Cerbul a plecat la vânătoare de dimineaţă, iar regele s-a dus la căsuţa unde fata locuia şi, rostind cuvintele cerbului, uşa i s-a deschis, iar regele când a văzut-o i-a cerut să meargă la palat pentru a-i fi iubită.

Fata a acceptat şi l-a luat cu ea şi pe fratele ei care era transformat în cerb. După ce fata a devenit regina palatului a născut un frumos copil, dar pentru că mama vitregă mai avea o fată, când a auzit că cei doi trăisec, a plecat degrabă la palat unde a devenit servitoare. A făcut o vrajă prin care i-a schimbat înfăţişarea fetei sale şi a înlocuit-o pe fată cu regina.

Noaptea, adevărata regină venea să îşi hrănească copilul şi să îl viziteze pe fratelei cerb. Doica a văzut cum venea, iar într-o noapte l-a chemat pe rege, care i-a declarat din nou dragostea scumpei lui soţii, astfel vraja a fost dezlegată. Vrăjitoarea cea rea a fost arsă şi fiica acesteia a fost trimisă în pădure, iar fratele fetei a revenit la înfăţişarea de om.

Desenele sunt o adaptare la poveste și sunt foarte atractive, mai ales pentru copii, așa că vă dorim vizionare plăcută!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.