Acasă Animale salbatice Nu e chiar asa de speriat cum pare… sarpe cu doua capete,...

Nu e chiar asa de speriat cum pare… sarpe cu doua capete, capturat de o pisica

10
0

Un exemplar rar de şarpe cu două capete a fost descoperit în statul american Florida, după ce pisica unei familii din Palm Harbor a adus reptila în locuinţa stăpânilor săi, informează site-ul revistei People.

Potrivit LiveScience.com, Kay Rogers, o rezidentă din Palm Harbor, a văzut pentru prima dată acea reptilă cu două capete în urmă cu o lună, după ce pisica familiei ei, Olive, a adus şarpele în sufrageria locuinţei sale. Citată de ClickOrlando.com, Kay Rogers a declarat că atât ea, cât şi ceilalţi membri ai familiei au crezut la început că şarpele era rănit, înainte ca fiica ei să descopere că reptila avea două capete.

Şarpele a primit numele „Dos” – „Doi”, în limba spaniolă -, iar Kay Rogers a dezvăluit ulterior pe Facebook că alimentaţia este cea mai mare problemă cu care se confruntă reptila.

„Am încercat mai multe lucruri pentru a îl hrăni, dar şarpelui îi este greu să îşi coordoneze cele două capete”, a scris ea pe această reţea de socializare.

Familia Rogers a contactat The Florida Fish and Wildlife Conservation Commission Research Institute, ai cărui angajaţi au acceptat să îngrijească acest exemplar special de şarpe.

Şarpele a fost preluat de Florida Wildlife Conservation (FWC) şi transportat la un adăpost pentru animale administrat de această instituţie.

Experţii de la FWC afirmă că Dos este un exemplar tânăr de Coluber constrictor, un şarpe neveninos frecvent întâlnit în sud-estul Statelor Unite, potrivit reprezentanţilor Florida Museum.

Afecţiunea de care suferă această reptilă, denumită bicefalie, „este neobişnuită şi apare în timpul dezvoltării embrionului, când gemenii monozigoţi nu reuşesc să se separe, iar cele două capete se dezvoltă şi rămân ataşate de un singur trup”, au explicat experţii americani.

sursa: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.