Un american şi-a transformat casa în adăpost pentru 300 de pisici

Chris Arsenault a adoptat 300 de pisici fără stăpân şi are grijă de ele la domiciliul său.

În prezent pensionar, americanul şi-a transformat casa din Medford, Long Island, într-un sanctuar pentru pisicile fără adăpost, scrie Rador.

Acum, casa lui se numește „Happy Cat Sanctuary” (sanctuarul pisicilor fericite). Bărbatul a decis să-şi transforme locuinţa în memoria fiului său, care a murit într-un accident tragic de motocicletă, petrecut în anul 2006 .

„Am vrut să fac ceva bun în viaţa mea”, a spus Chris, care a adăugat: „Acest refugiu este în memoria fiului meu”. „Toate pisicile sunt sterilizate, au acces la îngrijire medicală veterinară şi primesc multă afecţiune. De asemenea, sunt disponibile pentru adopţie”, a mai spus Chris.

Animăluţele se pot juca în interiorul casei sau în aer liber, în curte. De asemenea, pentru vremea rece, există mici corturi încălzite, destinate pisicilor care doresc să stea mai mult pe afară.

Adăpostul pentru pisici a fost inspectat de două ori de ASPCA (Societatea Americană pentru Prevenirea Cruzimii la Animale). Autorităţile oraşului spun că nu au primit nicio plângere din partea vecinilor împotriva domnului Arsenault.

Pensionarul are sprijinul voluntarilor care vin să hrănească animalele şi să se joace cu ele.

sursa: realitatea.net

Daca iti place articolul da-ne un like!