DISTRIBUIȚI

O autostradă aglomerată din Austria a fost blocată după ce 7.000 de găini au evadat din camionul care s-a răsturnat. Drept urmare, autostrada către Viena a fost închisă într-o oră de vârf, provocând astfel cozi de mașini în ambele sensuri.

Aproximativ 7.000 de găini au blocat marţi dimineaţă o autostradă aglomerată din Linz, în nordul Austriei. Păsările au evadat după ce camionul care le transporta s-a răsturnat pe autostrada A1, relatează AFP.

„Cutii în care se aflau animale moarte şi rănite s-au împrăştiat pe o rază de 160 de metri, în timp ce mii de găini au fugit pe şosea, pe ambele sensuri”, a anunţat poliţia.

Zeci de membri ai echipelor de intervenţie în situaţii de urgenţă au strâns găinile de pe drum, după ce incidental a dus la închiderea autostrăzii către Viena. S-au format cozi de mașini pe ambele sensuri de mers, însă și șoferii au încetinit pentru a filma și fotografia cele întâmplate chiar sub ochii lor.

sursa: click.ro

 

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ